Dependența de jocuri de noroc – cunoscută de asemenea ca joc compulsiv sau joc de șansă patologic, este o tulburare din sfera dependențelor comportamentale.
Persoanele cu această tulburare nu își pot controla comportamentul de joc, chiar dacă acest lucru le afectează semnificativ, în mod direct, atât pe ele cât și pe cei apropiați lor. Sunt foarte preocupate de jocul de noroc – jocul devine cea mai importantă activitate în viața individului și ajunge să îi domine gândurile, sentimentele, comportamentul.
Chiar și atunci când știu că este foarte puțin probabil să câștige, când nu își mai permit să piardă, persoanele cu dependență de jocuri de noroc continuă să joace.
Cercetările din ultimii ani în domeniul neuroștiințelor și geneticii au evidențiat elementele comune dintre dependența de jocuri de noroc și dependența de substanțe: ambele activează în același fel sistemul de recompensă la nivelul creierului.
Persoanele afectate manifestă craving și existența unei predispoziții genetice, ceea ce a condus la o reconsiderare a acestei tulburări din punct de vedere al recuperării.
Fără asistență specializată, o persoană cu dependență de jocuri de noroc nu poate controla, reduce sau renunța la acest comportament.