Codependența
Atunci când o persoană ajunge să fie dependentă, de cele mai multe ori este înconjurată de persoane care doresc să o ajute dar care trăiesc experiențe descurajante în acest sens. Fie că este vorba despre familie, prieteni, colegi sau chiar doctori, aceste persoane bine intenționate ajung să își asume pe parcursul unui proces care poate dura mai mulți ani, un rol imposibil: acela de responsabil asupra vindecării persoanei dependente.
Totul începe cu rugăminți prietenești, promisiuni și continuă apoi cu decepții, temeri, apeluri disperate, amenințări și certuri. Persoanele apropiate se comportă “greșit” fără să înțelegă faptul că prin atitudinea lor susțin dependența celuilalt în loc să faciliteze recuperarea. În final, persoanele apropiate ajung la fel de neajutorate ca și persoana dependentă deoarece gândurile lor sunt permanent legate de cel ocrotit, limitându-și masiv propriile trăiri, asumându-și răspunderea pentru nevoile lor, privându-i de propriul spațiu vital. Comportamentele persoanei codependente ajung să completeze în mod nefericit comportamentul persoanei dependente.
În Terapia de familie sunt descrise trei faze importante ce țin de codependență (Jochen Leucht, Academia Germană de Studii Avansate a Asociației Caritas, Freiburg):
- Faza protectorului sau faza de explicare – în care persoanele apropiate au tendința de a scuza comportamentul persoanei dependente și de a căuta explicații în acest sens. Codependenții sunt gata să protejeze și să acopere pe cel dependent de urmările neplăcute ale comportamentelor lor. Poate fi exemplul unei soții care își acoperă soțul dependent de jocuri în fața unui prieten la care avea o datorie sau poate a unui șef care nu mai poate aprecia obiectiv prestația unui angajat dependent, delegând – fără ca acest lucru să se observe – tot mai puține sarcini subordonatului său. Pe de alta parte, persoana dependentă reușește să explice mereu comportamentul său prin „circumstanțe nefericite”
Confruntarea necesară este adesea evitată și sacrificată în favoarea nevoii de armonie iar rezultatul este menținerea status quo – ului.
După repetate situații de același fel, persoana codependentă își asumă evoluția negativă a situației punând-o pe seama propriilor neputințe. Ea are sentimentul că a eșuat în rolul pe care îl avea și asta o va face să treacă la acțiuni concrete ce o vor propulsa în faza următoare.
- Faza de control – în această fază, persoana apropiată va încerca să influențeze și să reglementeze comportamentul persoanei dependente prin impuneri și măsuri de control menite de fapt să îi reabiliteze propria stima de sine. Poate fi exemplul soției care verifică permanent programul soțului, preia plata facturilor, impune interdicții și veghează asupra respectării stricte a acestora. O mare parte din energia și timpul său sunt dedicate menținerii soțului pe calea cea dreaptă creând o presiune imensă. Reacția lui la această presiune este tocmai creșterea comportamentului nedorit, ceea ce atrage după sine un control și mai strict.
Și în această fază recăderile sunt interpretate de persoana codepedentă ca eșec personal, de unde și implicarea sa sporită, totuși la un moment dat deznădejdea, frustrările și indoielile acumulate în timp se descarcă brusc, determinând trecerea la Faza de acuzare.
- Faza de acuzare – în acestă fază persoana codependentă „își varsă năduful”, amenință cu despărțirea, acuză persoana dependentă pentru toate neajunsurile și dificultățile din relație. Pentru a menține relația, persoana dependentă va promite din nou că se va schimba și poate pentru o perioadă de timp va reuși chiar să mențina abstinența însă doar „pe mâna” motivației externe. În absența ajutorului de specialitate este doar o chestiune de timp până ce va relua iar comportamentul problematic, fără ca acest lucru să se observe. Persoana dependentă devine din ce în ce mai abilă în a-și ascunde comportamentul atât pentru a-și păstra stima de sine cât și pentru a se feri de presiunile și respectiv consecințele din mediu. Persoana dependentă știe că o dată recunoscută suferința ei – o așteaptă abstinența, iar frica de a cădea în gol e mai presus de voința sa. Presiunea din partea codependentului este transformată în pretext pentru a se refugia în comportamentul problematic. Orice gest din partea persoanei codependente este distorsionat și aceasta ajunge să fie percepută ca inamic. Cu cât se străduiește mai mult, cu atât crează și mai multă înverșunare de partea cealaltă.
Rezultatul, de ambele părți, va fi neajutorarea. Atât persoana dependentă, cât și cea codependentă devin incapabili de a-și organiza în mod autonom viața. Gândurile lor sunt permanent legate de cel dependent. Dacă acesta este abstinent, el/ea va fi fericit(ă). Dacă va continua comportamentul nedorit el/ea va fi nefericit(ă).
La fel ca în cazul dependenței, și ieșirea din codependență presupune ajutor de specialitate. Este vorba despre un proces de schimbare care are ca țintă dezvoltarea unor atitudini, comportamente și relații sănătoase. Specialiștii noștri sunt pregătiți să vă însoțească în acest proces dificil indiferent de etapa în care vă aflați și să vă ajute să spargeți cercul vicios, distructiv, al codependenței.