Caracteristicile unei persoane codependente

codepentent

Caracteristicile unei persoane codependente

Persoana codependentă este cea care tinde să relaționeze afectiv cu persoanele cu probleme. De fapt, acest termen a apărut datorită caracteristicilor celor care se asociază cu persoane care au probleme din aria dependențelor. Este vorba despre persoane care simt necesitatea de a controla comportamentul adictiv al partenerilor, care se implică în exces în viața haotică a dependentului, care prezintă mai mult interes decât dependentul în rezolvarea problemei acestuia, care se auto-anulează luându-și în posesie cu abnegație rolul de îngrijitor și care au relații de cuplu abuzive, stimă de sine scăzută și tulburări psihice (Beattie, 1992). La final, persoana codependentă este cufundată într-un proces morbid, cel al propriei dependențe.

Persoanele codepentente își dedică viața oamenilor cu probleme, în principal cu adicții, situând problema partenerului în centrul existenței lor. Ele consideră interesante doar aceste persoane și se implică foarte mult în viața acestora, căutând să o controleze continuu, ascunzând sau minimalizând comportamentele negative ale partenerului (Ex. găsind scuze pentru care partenerul a avut o saptămână fără să meargă la serviciu, când, în realitate, a lipsit din cauza comportamentului adictiv). În plus, persoanele codependente se supun dorințelor partenerului, facând rost de bani pentru jocul lor, cu promisiunea falsă de a renunța la acest obicei.

 

Criterii de diagnostic ale tulburării de personalitate codepentente

În 1991, psihiatrul american Timmon Cermak – recunoscut pentru activitatea sa în ceea ce privește tipurile de personalități codependente, propune următoarele criterii de diagnostic pentru a fi incluse în Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM):

  1. Transformarea/inversiunea continuă a stimei de sine în capacitate de a controla sentimentele și comportamentele sale și ale altora, în ciuda consecințelor negative;
  2. Asumarea responsabilității de a satisface necesitățile celorlalți, în detrimentul propriilor necesități;
  3. Anxietate și pierdera limitelor în situații de intimitate și separare;
  4. Implicarea in relații cu persoane cu dependențe, dezorganizate, impulsive;
  5. Manifestă trei sau mai multe din următoarele trăsături:
  • tendința excesivă de negare
  • spectru emoțional limitat
  • depresie
  • hipervigilență
  • comportament compulsiv
  • anxietate
  • consum de substanțe
  • victimă recurentă a abuzului fizic sau sexual
  • afecțiuni medicale relaționate cu stresul
  • a rămas într-o relație importantă cu o persoană dependentă pentru cel puțin 2 ani fără să ceară ajutor.

 

Caracteristicile persoanei codependente

Psihologul Patricia Faur (2002) sintetizează caracteristicile persoanelor codependente astfel:

  • își asumă responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă în viața altor persoane. Dacă ceva nu funcționează bine sunt dispuse să își asume întreaga vină;
  • se implică în satisfacerea nevoilor celorlalți chiar și atunci când nu li s-a cerut asta;
  • au dificultăți în ceea ce privește asertivitatea. Nu pot spune “nu” chiar dacă își doresc acest lucru pentru că se tem că nu vor fi iubite și nu suportă să îi dezamăgească pe ceilalți;
  • se simt atrase de persoane în nevoie, conflictuale, tulburate, considerând că le pot ajuta și salva cu dragostea și grija lor;
  • au stimă de sine scăzută, o nevoie foarte mare de valorizare externă și nu au încredere în propriile percepții;
  • dezvoltă o hipertoleranță față de situații abuzive. Sunt capabile să facă orice pentru a evita ca o relație să se termine, întrucât au o mare dependență emoțională;
  • au senzația că ceea ce fac nu este niciodată suficient;
  • au multiple dificultăți de a trăi plăcerea și binele;
  • sunt obsedate de viața celorlalți. Își pun toată energia în relația cu celălalt și pierd din vedere propriile necesități și interese;
  • fiindu-le teamă de situațiile în care nu dețin controlul, încearcă să controleze prin orice mijloace, fie că este vorba de vinovăție, constrângere, milă sau diverse acțiuni;
  • se mint pe sine și pe ceilalti cu privire la realitatea situației în care se află;
  • minimalizează, justifică și neagă relațiile conflictuale.

 

“În concluzie, codependența înseamnă dependența de ceilalți: de starea celorlalți de dispoziție, de comportamentul lor, de starea lor de bine sau de rău, de iubirea lor. Chiar dacă în mod paradoxal pare că ceilalți au nevoie, profită sau depind de persoana codependentă, realitatea este exact invers. Par persoane puternice, dar de cele mai multe ori se simt neputincioase, par că vor să îi controleze pe ceilalți când de fapt ele sunt cele care sunt controlate.” (Psih. Patricia Faur, Mexic, 1996)